Recomandari

Top-RK
Rss

16 noiembrie, grevă generală în învăţământ

Publicat de Dark Spinning Shadow | Etichete: 16 noiembrie, Greva, greva generala, invatamant, profesori | Posted on 9 nov. 2009

Profesorii au de gând să propună, mâine (10 nov), Alianţei Bugetarilor să declanşeze grevă generală pe perioadă nedeterminată începând cu 16 noiembrie, spun reprezentanţi ai FSLI.

Liderii FSLI se vor întâlni, mâine pentru a analiza măsurile ce se impun pentru rezolvarea problemelor din sistem, urmând să ia în discuţie şi o propunere a cadrelor didactice din Maramureş privind intrarea în grevă generală, pe durată nedeterminată, începând din 16 noiembrie. Membrii Sindicatului Liber din Învăţământ Maramureş au decis, în cadrul unei şedinţe organizate la nivel local, să propună Alianţei Bugetarirlor să intre în grevă generală din 16 noiembrie, dacă nu se vor rezolva problemele legate de salarizarea bugetarilor.

Greva ultima soluţie

Vicepreşedintele FSLI, Simion Hancescu, a declarat, azi citat de Mediafax, că în şedinţa de mâine a Colegiului naţional al liderilor FSLI, s-ar putea lua în discuţie această propunere, "dar nu este nimic bătut în cuie". În cadrul şedinţei urmează să se ia decizii privind participarea la formele de protest propuse de Alianţa Bugetarilor, precum şi completarea calendarului de acţiuni de protest.

Preşedintele Sindicatului Liber din Învăţământ (SLI) Maramureş, Liviu Pop, a declarat, marţi, că circa 4.000 de cadre didactice de la aproximativ 110 unităţi de învăţământ din judeţ se află de luni

în grevă japoneză, nemulţumite de prevederile din legea salarizării unice, el precizând că numărul protestatarilor va creşte în zilele următoare.

Liderul sindical a menţionat că dascălii maramureşeni vor rămâne în grevă japoneză până în 5 octombrie, când Alianţa Bugetarilor a anunţat declanşarea grevei generale pe termen nelimitat. FSLI reclama în 18 septembrie, la trei zile după ce Guvernul îşi asumase răspunderea pe legea salarizării unice, că prevederile articolului 49 din acest act normativ elimină sporurile, indemnizaţiile şi premiile pentru personalul didactic.

Salariul profesorului: veşnica problemă

Potrivit articolului 49 din proiectul

Legii salarizării unitare, la trei zile de la data publicării legii în Monitorul Oficial se abrogă mai multe articole din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările şi completările ulterioare. Aceste articole fac referire la indemnizaţia pentru personalul didactic care are reşedinţa sau domiciliul în mediul rural sau în localităţi izolate, gradaţia de merit, salariul de merit, sporul de stabilitate, sporul pentru suprasolicitare neuropsihică, indemnizaţiile pentru personalul de conducere, de îndrumare şi de control şi alte stimulente prevăzute în contractul colectiv de muncă.

În acest context, FSLI ameninţa cu declanşarea oricăror forme de protest pentru a determina clasa politică să elimine aceste prevederi din legea de salarizare unică pentru bugetari. Luni, Alianţa Bugetarilor a stabilit calendarul acţiunilor de protest şi a decis ca în 30 septembrie să picheteze sediile PSD şi PDL, lansând totodată un apel către angajaţii din mediul privat să fie solidari şi să participe la greva generală anunţată pentru 5 octombrie.

Vicepreşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, Simion Hancescu, a declarat că Alianţa Bugetarilor a decis să picheteze în 30 septembrie, între orele 11.00-13.00 sediile PDL şi PSD din Bucureşti şi din municipiile reşedinţă de judeţ, acţiune care va fi urmată de grevă generală în 5 octombrie, în întreg sectorul bugetar.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu