Admiterea la liceu, pe bază de portofoliu
Publicat de Dark Spinning Shadow | Etichete: admitere, admitere pe baza de portofoliu, admiterea la liceu, noua lege a educatiei | Posted on 13 mar. 2010
Schimbările vin la scurt timp după ce ex-ministrul Ecaterina Andronescu a renunţat la tezele cu subiect unic, în favoarea testărilor scrise la limba română, matematică şi istorie. Potrivit actualului şef al educaţiei, Daniel Funeriu , liceul va avea doar trei ani, din clasa a X-a, până într-a XII-a, clasa a IX-a unindu-se cu gimnaziul.
“Examinarea de la sfârşitul clasei a IX-a va cuprinde o probă de competenţe în utilizarea computerului şi alte două probe scrise: una la ştiinţele umaniste şi alta la cele exacte. (...) În plus, va exista un portofoliu al elevilor”, ne-a spus Daniel Funeriu.
Ministrul educaţiei ne-a explicat, în premieră, ce va cuprinde noul “buletin” pe care fiecare copil îl va ridica de la şcoală la sfârşitul gimnaziului. În portofoliul educaţional vor fi scrise media generală obţinută în gimnaziu şi remarci ale profesorilor despre capacitatea copilului de a folosi informaţiile primite la clasă.
Media de admitere se va calcula ţinând cont de portofoliu, de evaluarea pe calculator şi de cele două testări scrise. Pentru liceele care au mai mulţi candidaţi decât numărul de locuri disponibile, această notă va reprezenta 70% din medie.
Astfel de instituţii îşi pot organiza propriul examen pentru departajarea candidaţilor, iar rezultatul va “valora” 30% din nota finală. Proiectul de lege va ajunge la Guvern săptămâna viitoare.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu